Au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au avut o mare influenţă în prima jumătate a secolului al XX-lea ca reacţie la intelectualismul şi rigorismul procesului de învăţământ tradiţional.
Termen introdus de Ed. Demolins, creatorul şcolii de la Roches, prin lucrarea sa ,,L’Education nouvelle’’, apărută în 1898. Diferitele curente s-au unificat în 1921, în Liga Internaţională pentru Educaţia Nouă.
Principalii reprezentanţi ai acestei mişcări au fost: J. Dewey, M. Montessori, Ad. Ferriere, Ed. Claparede, P. Bovet, O. Decroly, R. Cousinet.
Aceştia îl revendicau drept părinte spiritual pe J. J. Rousseau.
Mişcarea a preconizat forme active şi ludice de învăţare, a deschis drumuri noi educaţiei fizice şi estetice în şcoală, precum şi activităţii extraşcolare, a bazat relaţia educaţională pe afecţiune şi încredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu